„Entuziasmul este totul.“
William Blake
Pe la jumatatea anilor nouazeci, se parea ca despre Emil Cioran s-a spus totul, ca se stie despre el totul, inclusiv biografia. Dar in toamna anului 1997 a aparut in librariile franceze un volum amplu de insemnari ale acestui scriitor, avind titlul Cahiers, si astfel am facut cunostinta cu un Cioran mai diferit.
Caietele – Opus magnum al lui Cioran, de altminteri fara voia autorului, care intentionase sa-si distruga insemnarile (dar nu a facut-o). Sa fie cu adevarat o opera mare? O mie de pagini de proza sclipitoare a emigrantului roman, insemnari din perioada 1957-1972, capricioase, rautacioase, disperat de triste sau extatice – daca autorul lor tocmai ascultase muzica de Bach... de fapt doar atunci –, concepute in nopti de insomnie, iritare, la o zi dupa un mars indelungat pe poteci noroioase, intr-o dimineata mohorita de toamna sau dupa o cina petrecuta cu un grup de intelectuali parizieni, la patru dimineata sau seara tirziu. Are sanse sa fie noua noastra Biblie, particulara, noul nostru punct de referinta, sau va ramine un volum despre care vom spune doar: „excelent scris“? Ceea ce, daca am ajunge sa spunem asa, n-ar fi decit o reactie fireasca in fata ambivalentei fundamentale a acestei specii literare, jurnalul unui intelectual. Poate fi luat foarte in serios, incontrindu-te cu el, cu tezele lui, poate fi citit atit de in serios incit sa ne schimbe viata, dar poate fi si doar frunzarit „de placere“, doar asa pentru a ne astimpara curiozitatea, in cautarea celor mai izbutite aforisme, inainte de a atipi sau la ora prinzului, in cautarea unui epigraf de efect pentru o schita sau un vers. Si, aproape intotdeauna, cartea lui Cioran ne va surprinde cu ceva nou – vom fi incintati, sau iritati, dar niciodata plictisiti. Ne vom intoarce la aceasta carte, chiar si dupa ce-am scris o recenzie pe tema ei, n
