Declaraţia candidatului PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, care, în cadrul dezbaterii de vineri seară, l-a numit pe Tudor Chirilă drept un reper de moralitate, l-a făcut pe artist reacţioneze.
Astfel, la doar câteva ore după încheierea marii confruntări electorale între principalii contracandidaţi pentru funcţia supremă în stat, artistul a postat, pe blogul personal, un răspuns în care se arată sceptic vizavi de pronunţarea numelui său într-un astfel de context.
"Poate că pasiunea domului Antonescu pentru Scrisoarea către liceeni şi pentru modul în care gândesc, despre care susţine că i se pare corect, să fie adevarată, însă poate fi, în acelaşi timp, un instrument de marketing electoral",
spune artistul pe tudorchirila.blogspot.com.
"Ştiu ca afirmaţia domnului Antonescu m-a facut subiect de dezbatere. Pentru început, trebuie să spun că, în cadrul întâlnirilor din licee pe care le fac în această perioadă, una dintre primele propoziţii adresate elevilor sună aşa: Nu mă aflu în faţa voastră în calitate de reper moral. Nici nu aş putea". În susţinerea acestui lucru, martori sunt cei care participă, susţine cântăreţul.
"Am încercat mereu să rămân în afara asocierilor politice atât cu grupurile Vama Veche şi Vama, cât şi în nume propriu, iar în seara asta, unul dintre candidaţi mi-a folosit numele încercând să-şi definească o reprezentare. Aş fi preferat să nu se întâmple acest lucru pentru că nu doresc să devin un instrument electoral. Or, afirmaţia domnului Antonescu exact asta propune",
continuă Chirilă.
Mai departe, solistul trupei Vama declară că nu susţine oficial pe niciunul dintre cei doisprezece candidaţi înscrişi în cursa pentru un mandat de cinci ani la Cotroceni.
"Prin urmare, trebuie să rostesc încă o dată ceea ce am mai spus ai