Consiliul de Administraţie al BVB a decis, joi, să apeleze la o firmă de executive search pentru selectarea directorului general, poziţie rămasă vancată din 17 noiembrie, după revocarea lui Valentin Ionescu, potrivit Mediafax.
Decizia de a apela la serviciile unei firme de executive search a fost luată în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Bursei, ales de acţionari la 9 ianuarie.
"Firma va fi selectată în următoarele două-trei săptămâni", au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.
Dintre cei nouă administratori au fost desemnaţi şi cei doi vicepreşedinţi, respectiv Adrian Lupşan şi Dan Paul. Robert Pană va ocupa poziţia de secretar general.
Noul Consiliu de Administraţie a fost ales în 9 ianuarie, iar din cei nouă membri şase fac parte din "grupul băncilor", care l-a susţinut pe noul preşedinte CA, Lucian Anghel. El este, totodată, economistul şef şi directorul Direcţiei Strategie din BCR.
"Grupul băncilor" este reprezentat în CA şi de Valerian Ionescu (BCR), Adrian Lupşan (director general adjunct la Intercapital Invest), Narcisa Oprea (Schoenherr şi Asociaţii), Schroll Matjaz (reprezentant al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea) şi juristul Robert Cosmin Pană (consilier la firma de brokeraj Swiss Capital şi fost angajat al BVB şi al Depozitarului Central).
Ceilalţi trei administratori sunt fostul preşedinte CA Stere Farmache, Dan Paul (preşedintele Asociaţiei Brokerilor) şi Octavian Molnar (IFB Finwest).
Membrii Consiliului de Administraţie au aprobat, joi, şi rezultatele financiare înregistrate anul trecut de BVB, care urmează să fie prezentate vineri.
Dintre administratori au fost desemnaţi şi membrii titulari şi supleanţi pentru comisiile de admitere la tranzacţionare, de apel, precum şi cea de reglementare, dezvoltare şi produse noi.
Astfel, titulari în Comisia de