Condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, Andrei Maxim, în vârstă de 21 de ani, a apelat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin şi acum aşteaptă verdictul final, pe care îl vor da, la data de 1 iulie, magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara.
Andrei Maxim, care, în toamna anului trecut, i-a curmat viaţa lui Alexandru Bălan, acesta lovindu-se cu capul de caldarâm după ce a primit doi pumni în plină figură, continuă să se apere în faţa instanţei susţinând că totul a fost un accident regretabil. “Consider că i se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate, în cuantum mai mic decât acela stabilit de instanţa de fond”, a declarat avocata tânărului, Loredana Sabo.
Andrei Maxim susţine că a existat o apărare legitmă din partea sa, dar, totodată, recunoaşte că e posibil să fi întrecut măsura. Potrivit acestuia, victima, în vârstă de 62 de ani şi aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să-l imobilizeze prinzându-l de haine şi chiar să-l lovească după ce l-a confundat cu o persoană care îi furase o sumă de bani. Prin apărătorul său, Maxim atrage atenţia instanţei de apel că bătrânul era băut şi, astfel, căderea lui putea fi generată mai degrabă de alcool decât de forţa pumnilor săi.
Pentru a determina magistraţii Curţii de Apel să dispună suspendarea condiţionată a pedepsei, avocata Loredana Sabo invocă două cazuri similare, soluţionate la Curtea de Apel Alba Iulia şi Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie prin aplicarea unor pedepse neprivative de libertate.