Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prahovean a murit în condiţii suspecte în Spania. Familia l-a găsit după ani de căutări

Publicat in Adevarul, luni 3 ianuarie 2011 ·

După trei ani de la dispariţie, Cristian Tănăsoiu a fost identificat de poliţie în apropierea Madridului, dar îşi pierduse memoria, iar, la scurt timp, a fost găsit spânzurat. Cadavrul tânărului este la o morgă din Madrid şi pentru a-l aduce acasă este nevoie de 5.000 de euro.

Cristian Tănăsoiu era un băiat harnic, sufletist şi atent la nevoile celor din jurul său. În aprilie 2007, tânărul de 24 de ani şi-a anunţat familia că pleacă în Spania să muncească în construcţii, ca să facă rost de bani pentru a finaliza lucrările de reamenajare a casei unde locuia.

Câştiga aproape 2.000 de euro lunar şi era mulţumit de viaţa de acolo. În luna noiembrie a aceluiaşi an, băiatul a sunat acasă anunţând că şi-a cumpărat bilet de autocar pentru a se întoarce în ţară să petreacă sărbătorile de iarnă. Sora sa l-a sunat pe 9 decembrie, de ziua lui de naştere, însă acesta nu a mai răspuns la telefon. De atunci nimeni nu a mai reuşit să dea de el.

„Este cumplit totul. Sunt încă în stare de şoc şi nu pot să-mi revin. Fratele meu era extraordinar. Eram foarte uniţi. În ianuarie 2008, speriaţi că nu dăm de el, ne-am prezentat la poliţie unde am dat tot felul de declaraţii. Au început căutările prin Interpol. Nu aveam nicio adresă de-a lui, şi nici nu-i cunoşteam prietenii pe care şi-i făcuse acolo", spune Andreea Tănăsoiu, sora lui Cristian, ţinând strâns la piept poza fratelui.

Nu au bani pentru repatriere

În noiembrie 2010, la trei ani după dispariţia sa, familia tânărului a primit o înştiinţare de la poliţie. Oamenii legii din localitatea Alcobendas, situată la 15 kilometri depărtare de Madrid, îl legitimaseră pe Cristian pe o străduţă din apropierea unui spital.

„M-am împrumutat de bani şi am plecat cu o mătuşă să-l caut. Ne-au zis că locuia pe stradă, că nu ştia cum îl cheamă şi de unde vine. Când am ajuns şi noi era prea târziu, poliţia l-a găsit s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 31 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum o ora
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°