Sectorul IT a scăzut cu numai o cifră pentru prima dată în acest an / Foto: Thinkstock Criza continuă să afecteze business-ul IT şi telecom din România. Monitorizarea firmei de cercetare de piaţă GfK arată că în trimestrul al III-lea al anului, sectorul IT a scăzut cu 8,4% comparativ cu perioada similară din 2009, în timp ce telecomul înregistrează o diminuare de aproximativ 33%. În ciuda rezultatelor slabe din zona IT şi telecom, raportul firmei de cercetare constată că trimestrul al III-lea din 2010 a fost cel mai bun pentru piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată, şase din cele şapte sectoare monitorizate au crescut comparativ cu trimestrul al doilea al anului. Per ansamblu, trimestrul analizat arată o creştere cu 14,6% comparativ cu aprilie-iunie 2010.
Astfel, piaţa totală a fost de 305 milioane de euro, o scădere de aproape 11%, de la 343 de milioane de euro în acelaşi trimestru al anului 2009. Doar sectorul foto (+9%) şi cel al electronicelor de larg consum (+0,1%) au avut vânzări mai bune decât în trimestrul al III-lea din 2009. Sectorul electrocasnicelor mici şi cel al electrocasnicelor mari au scăzut cu 4,1%, respectiv 6,7%, iar piaţa echipamentelor de birou a scăzut cu 37,2%. Sectorul IT a scăzut cu numai o cifră pentru prima dată în acest an, piaţa ajungând la 79 de milioane de euro. Notebook-urile, care reprezintă două treimi din acest sector, au înregistrat o performanţă pozitivă, în timp ce calculatoarele desktop şi monitoarele au înregistrat o scădere comparativ cu anul trecut.
Valoric, piaţa telecom arată 41 milioane de euro. Se constată că smartphone-urile câştigă continuu cotă de piaţă, preţul mediu al acestora fiind în scădere vertiginoasă. Pe zona de electronice, piaţa locală a cumulat 59 de milioane de euro, un sector dominat de televizoare. Tehnologia Flat TV continuă să crească în importanţă pe piaţă, înregistrând un salt de 12%