Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea Băsescului către proşti

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Dormiţi români! Staţi liniştiţi, cu curul pe cămeşă! Eu, Binefăcătorul vostru, eu, cel din care vă trageţi, eu, Traian Băsescu veghez ca democraţia să rămână nebelită de Ponta şi Antonescu. Şi apoi ce piele să mai iei de pe ea, că am jupuit-o toată. Dormiţi români! Dacă nu dormiţi acasă, am pregătit prin marii iubitori ai democraţiei de la PDL jocuri cu undiţa, grătare la iarbă verde, ieşiri în peisaj. Cum n-aveţi cu ce să vă deplasaţi? Vă deplasez eu. Oamenii mei au pregătit autocare, grătare, undiţe şi unde să simţi mai puternic fiorul democraţiei dacă nu la iarbă verde?

Dormiţi români! De opt ani, dacă nu cumva de 20 de ani de când, şef fiind, asud la împlinirea principiilor sacre ale democraţiei şi şpăgii, pardon, m-a luat gura pe dinainte, ştergeţi şpăgii, e un cuvânt nepotrivit pentru tema de azi, cum ziceam, transpir pentru ca democraţia să învingă şi să nu vă mai opintiţi voi ca proştii ştiind că eu sunt aici. În concluzie, staţi acasă! Dacă plecaţi de acasă în alt loc decât la pescuit sunteţi posibili trădători de ţară. Eu v-am zis că mă întorc chiar dacă pierd. Pierd la vot, dar ce înseamnă votul? O vorbă de dânşii inventată, cum zicea ăla de se dădea poet, Emilescu, Emiflescu, că bine scria amicul meu Patapievici că e o ruşine pentru literatură şi se aia pe el de netalentat şi de cum îl cheamă. Votez eu pentru voi.

Gândesc eu pentru voi. Aţi auzit câte calorii se consumă în procesul gândirii? O grămadă. De ce să vă consumaţi caloriile, că şi aşa sunteţi nişte neisprăviţi, bag eu caloriile mele. Le bag şi pe ale Lenuţei. O scot şi pe fiică-mea la înaintare, Eba, că doar ştiţi că-i mintoasă. Voi, roiu la pescuit! Oricum sunteţi un popor, cum vă spuneam deunăzi, de râme. Unde să fiţi buni dacă nu la pescuit, pe post de momeală? A, voi aţi crezut că sunteţi pescarii? Nu, eu sunt pescarul.

Dormiţi români! Muriţi români! Cu curul pe cămeşă. A

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°