Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătăuşii gravidei, 47 de ani la zdup

Publicat in Libertatea, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Florea Rudaru a primit 30 de ani de închisoare, iar Marian Gârlan, doar 17 ani de detenţie.

Ani mulţi şi grei de puşcărie pentru Florea Rudaru şi Marian Gârlan, nemernicii care în mai anul trecut au stâlcit-o în bătaie, chiar în casa ei din comuna ilfoveană 1 Decembrie, pe Alina Mabrouk, o tânără însărcinată, în vârstă de 29 de ani.

În urmă cu două zile, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au finalizat dosarul privind atacul asupra Alinei Mabrouk, din mai anul trecut. După şapte luni de la trimiterea în judecată, bătăuşii care au pus în pericol atât viaţa tinerei, cât şi pe cea a fătului pe care aceasta îl purta în pântece şi i-au furat femeii 1.500 de euro au fost condamnaţi la puşcărie, pentru tentativă de omor şi tâlhărie. Florea Radu (42 de ani) - cel care a lovit-o pe Alina de 50 de ori cu o rangă în cap, va sta în spatele gratiilor 30 de ani, în timp ce Marian Gârlan (24 de ani) - cel care “a ţinut de şase” în timpul jafului, îşi va petrece următorii 17 ani la răcoare. Alina are o fetiţă de opt luni

Victima lor e însă fericită. Nu atât pentru că nemernicii au fost pedepsiţi, cât pentru că, la doar câteva luni de la atac, Alina Mabrouk a născut- o fără probleme pe micuţa Aaliyah Raisa, acum în vârstă de numai opt luni. “Cei care au fost la un pas să mă omoare şi să curme viaţa fiicei mele vor plăti pentru ce au făcut. Toată atenţia mea e îndreptată însă către Raisa. Nu vreau decât să-mi cresc liniştită fetiţa şi să-mi văd mai departe de viaţă”, a declarat pentru Libertatea, Alina Mabrouk.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 20 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum o ora
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°