Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Igiena mâinilor, mai bună decât medicamentele

Publicat in Adevarul, duminică 6 mai 2012 ·

Mii de decese au fost prevenite în spitale datorită unei campanii de amploare care a promovat igiena mâinilor în rândul personalului medical din Marea Britanie. De altfel, spălatul corect pe mâini, cu apă şi cu săpun, a salvat mai multe vieţi decât orice medicament sau dispozitiv medical de ultimă generaţie, se arată în cel mai recent raport publicat în „British Medical Journal", cu ocazia Zilei Internaţionale a Spălatului pe Mâini, marcată anul acesta pe 5 mai.

În cadrul campaniei „Clean Your Hands" (Spală-te pe mâini), iniţiată în 2004, cantitatea de săpun şi de lichid antibacterian din spitale s-a triplat. De atunci şi până în prezent, numărul cazurilor de infecţii intraspitaliceşti cu bacterii rezistente la tratament, cum este stafilococul auriu multirezistent, s-a redus la jumătate. „Dacă igiena mâinilor ar fi un medicament nou, companiile farmaceutice l-ar vinde ca pe pâinea caldă, fiindcă salvează foarte multe vieţi", a subliniat Sheldon Paul Stone, autorul raportului.

Previne peste 200 de boli

Pe lângă infecţiile intraspitaliceşti, care pun în pericol viaţa pacienţilor de pretutindeni, spălatul pe mâini previne alte aproximativ 200 de boli, potrivit specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Îmbolnăvirile care pot fi prevenite printr-o igienă corespunzătoare a mâinilor sunt cele a căror cale de transmitere este cea digestivă, pentru că mâncăm cu mâinile murdare sau pentru că nu spălăm fructele şi legumele. Printre cele mai frecvente astfel de boli amintim: enterocolitele acute, toxiinfecţiile alimentare, hepatitele acute virale de tip A şi E, parazitozele intestinale, dar şi febra tifoidă şi paratifoidă, dizenteria şi holera", explică medicul primar epidemiolog Rodica Şerban, specialist în boli infecţioase, de la Hyperclini-ca MedLife Băneasa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 19 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 34 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 4 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 54 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum o ora
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°