În timp ce Ford a tot amânat realizarea unei producţii anuale de 300.000 de autoturisme şi acelaşi număr de motoare la uzina de la Craiova, constructorul auto tocmai ce a anunţat că vrea să angajeze în 2014 un număr de 11.000 de oameni.
Grupul american a anunţat că 6.000 de persoane vor fi angajate în Asia, majoritatea în sistemul de plată cu ora. Ford urmează să deschidă o a treia unitate de asamblare Changan Ford Assembly Plant şi Changan Transmission Plant în Chongqing, China.
Vânzările diviziei Asia Pacific Africa a Ford au ajuns la 1 milion de vehicule, în octombrie, iar livrările grupului la nivel global sunt pe cale să atingă în acest an 6 milioane de vehicule.
În SUA, Ford va angaja 5.000 de persoane, pentru a menţine ritmul de creştere, după ce compania şi-a mărit cel mai mult cota de piaţă în raport cu oricare alt producător auto. În 2013, Ford a mai angajat în SUA aproape 6.500 de oameni.
Concomitent, în ţara noastră Ford a anunţat în ultimele luni mai multe opriri ale producţiei, inclusiv pentru luna decembrie. Ford a raportat un profit de 5,7 miliarde de dolari în anul 2012, în timp ce în 2011 a anunţat un profit-record de 20,2 miliarde de dolari.
Mai puteţi citi:
Ford a reluat producţia de autoturisme şi motoare la Craiova, dar planurile sunt pe termen foarte scurt din cauza pieţei volatile
Ford a repornit producţia de motoare la uzina din Craiova, cu o cadenţă de 1.000 de unităţi pe zi, şi pe cea de maşini, asamblând 370 de unităţi B-Max zilnic, a anunţat Zoltan Brassai, directorul general al constructorului auto.
Uzina Ford din Craiova şi-a oprită activitatea complet. Ansamblarea modelului B-Max va fi reluată la sfîrşitul lunii noiembrie
Peste 2000 de angajaţi vor sta acasă pe toată perioada în care producţie este oprită. Oficialii Ford au luat această măs