De la schimbarea puterii, jumătate dintre inspectori au fost deja eliberaţi din funcţie
Ecaterina Andronescu dă asigurări că directorii de şcoli rămân pe posturi
Ministerul Educaţiei (MECI) pregăteşte schimbarea inspectorilor şcolari generali şi a adjuncţilor acestora. După ce guvernul a aprobat, în această săptămână, o ordonanţă ce prevede „încetarea contractelor de management educaţional” din sistemul de învăţământ, măsură ce se va aplica începând cu luna viitoare, ministrul Ecaterina Andronescu a confirmat ieri că se vor face înlocuiri „acolo unde este nevoie”, fără a preciza însă câţi dintre inspectori îşi vor pierde funcţiile.
„Cred că trebuie să producem schimbarea pentru că pe mine mă interesează să meargă sistemul de învăţământ. De la inspectori cer performanţă şi nu accept ca una să spun eu la minister şi alta să transmită ei în şcoli”, a declarat Ecaterina Andronescu, adăugând că „e foarte limpede” faptul că ordonanţa emisă de Executiv nu-i va afecta şi pe directorii de şcoli. Sindicaliştii din învăţământ sunt însă sceptici.
Preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, ne-a declarat că ministerul încalcă Pactul Naţional pentru Educaţie, întrucât nu aplică depolitizarea sistemului: „Doamna ministru spune că nu vor fi schimbaţi directorii, dar între ceea ce spune, ceea ce doreşte şi ceea ce se întâmplă în teritoriu e o mare diferenţă. Să fim realişti: se face politică şi se aduc proprii oameni în funcţiile de conducere. Dacă luăm în considerare ordonanţa, 99% dintre inspectori vor beneficia de încheierea contractului managerial. Probabil că această măsură vine tot în spiritul depolitizării sistemului preuniversitar şi, în plus se dă posibilitatea unor abuzuri”.
Întrebat câţi inspectori vor fi până la urmă schimbaţi din funcţie, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, ne-a spu