Moody’s a retrogradat vineri ratingul Nokia cu o treptă, la nivelul "Ba1", cel mai ridicat din categoria "junk" nerecomandată investiţiilor, din cauza pierderilor în creştere ale producătorului finlandez de telefoane mobile, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Moody’s este ultima din cele trei mari agenţii de rating care retrogradează calificativul Nokia în categoria junk.
Standard&Poor’s şi Fitch au coborât în aprilie ratingul Nokia la nivelul "BB+", cel mai ridicat din categoria nerecomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă.
"Planul de restructurare al Nokia scoate în evidenţă o presiune asupra profiturilor şi un consum de capital care depăşesc estimările noastre precedente", a declarat Wolfgang Draack, vicepreşedinte la Moody’s.
Directorul general al Nokia a anunţat joi un plan de restructurare care include renunţarea la până la 10.000 de locuri de muncă. Grupul anticipează că va înregistra costuri de 1,25 miliarde de euro legate de măsurile de restructurare, începând din al doilea trimestru şi până la sfârşitul lui 2013.
Fitch a avertizat la rândul ei, vineri, că Nokia nu mai are timp şi trebuie să reducă ieşirile de capital, sau ratingul grupului va fi din nou retrogradat.
Nokia anticipează că în trimestrul al doilea va înregistra pierderi din operaţiunile cu telefoane mobile care vor depăşi 3% din vânzări.
Moody’s a retrogradat vineri ratingul Nokia cu o treptă, la nivelul "Ba1", cel mai ridicat din categoria "junk" nerecomandată investiţiilor, din cauza pierderilor în creştere ale producătorului finlandez de telefoane mobile, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Moody’s este ultima din cele trei mari agenţii de rating care retrogradează calificativul Nokia în categoria junk.
Standard&Poor’s şi Fitch au coborât în aprilie ratingul Nokia la nivelul "BB+", cel mai ridicat din categoria nereco