De ce nu? Săptămâna trecută, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova l-a propus oficial pentru Premiul Nobel pe scriitorul Paul Goma – ceea ce reprezintă o mișcare inteligentă a președintelui Arcadie Suceveanu. Goma are, cel puțin teoretic, datele apte să-i susțină candidatura la râvnitul premiu. Puțină lume știe că nu numai valoarea literară în sine este în măsură să sensibilizeze Juriul Academiei suedeze: motivația inițial formulată de inventatorul dinamitei pretinde ca autorul să fi produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistă”. Cuvântul suedez „idealisk” se poate traduce și prin „idealist”, și prin „ideal” – oricum, se sugerează o condiționare dincolo de literatura propriu-zisă.
Nu-i recunoscută oficial, dar simpla parcurgere a listei laureaților (din care lipsesc Cehov, Ibsen, Joyce, Kafka, Malraux, Orwell, Proust, L.N. Tolstoi ș.m.a.) arată că opera se cuvine musai susținută cu argumentul biografiei (ceea ce, în paranteză fie spus, explică și unele premieri mai mult decât discutabile). Argument pe care Goma îl are. Dacă propunerea Chișinăului se va concretiza, România primește o palmă: nu știe să-și prețuiască, să-și susțină și să-și promoveze valorile. „Nobelizații” noștri sunt prezentați în dicționare ca aparținând fie științei americane (G.E. Palade), fie culturii germane (Herta Müller). Goma, fără cetățenie română și propus de un for al Republicii Moldova, s-ar înscrie pe aceeași listă (scurtă!) a laureaților de alții văzuți, dar de țara lor, nu.
Sigur, Goma nu-i un personaj comod. Pe internet încă mai este postat autointerviul în opt episoade filmat în 2011, care conține mărturisiri narate în spiritul său inconfundabil: detaşat, cu autoironie, neiertând pe nimeni. Cum am mai scris şi cu alte prilejuri, îl consider pe Goma nu numai un scriitor român important, de departe cel mai în măsură să evoce veridic şi avizat avataru