Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri de siguranţă luate târziu, după ce un corp de mobilier a căzut miercuri în mijlocul copiilor

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

Conducerea Grădiniţei 45 a fixat dulapurile, după ce un corp de mobilier a căzut ieri pe copii. Pentru a evita producerea unor accidente, toate dulapurile au fost verificate şi securizate în această dimineaţă.

Bucuria unei ieşiri la biserică a unor copii din grădiniţa 45 „Ion Creangă” din Oradea s-a lăsat miercuri cu o sperietură puternică şi câteva vânătăi, după ce partea superioară a unui dulap s-a prăbuşit, susţine unul dintre părinţi, în mijlocul micuţilor.

„Se putea întâmpla o tragedie. Jumătate dintr-un dulap supraetajat, de aproape doi metri, s-a rostogolit în aer şi a căzut invers, pe jos, între copii”, a spus Carmen Mihele. „Îmi fac griji pentru siguranţa copilului meu. Dulapul nu era prins în perete şi a căzut după ce a fost tras de către o fetiţă de numai trei ani, care are nasul julit şi vânătăi”, a relatat aceasta. Îngrijorată din cauza celor întâmplate, femeia a contactat-o pe Aurelia Bodea, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

„Mi-a spus că, dacă toată lumea ar suna-o pentru orice problemă, ar înnebuni”, a povestit aceasta, subliniind că dulapuri precum cel care a căzut există în mai multe încăperi din grădiniţă.

Copii agitaţi

Eugenia Pop, directoarea grădiniţei „Ion Creangă”, a spus că a cerut notă explicativă tuturor celor care au lucrat ieri. „S-au luat măsuri pentru ca dulapul să fie fixat mai bine şi se verifică toate corpurile de mobilier. Din câte ştiu eu, dulapul doar s-a mişcat, fiindcă au ieşit două şuruburi”, a declarat Eugenia Pop. Aceasta crede că agitaţia şi bucuria copiilor care se pregăteau să iasă, trăgând câte trei de hainele agăţate pe umeraşe în dulapurile respective, au dus la nefericitul eveniment.

Nu s-a întâmplat nimic, a căzut un dulap. Doamna director trebuie să ştie mai multe.

Aurelia Bodea, inspector de special

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 26 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 22 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 21 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 17 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 36 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°