Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In asteptarea fiestei

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 29 mai 1999 ·

Daca Rapid cistiga azi meciul cu Universitatea Craiova, isi asigura titlul cu o etapa inainte de final Astazi, de la ora 17,00, toti ochii iubitorilor de fotbal din Romania vor fi atintiti spre stadionul Giulesti, fie prezenti la fata locului, fie in fata televizorului, conectati pe frecventa primului canal al televiziunii nationale. Pentru ca astazi, cu o foarte mare marja de siguranta, vom putea asista la o autentica fiesta braziliana. Daca Rapid cistiga meciul cu Universitatea Craiova, titlul de campioana nationala va poposi, dupa 32 de ani, in curtea clubului visiniu. Daca nu, si Dinamo invinge la Piatra Neamt, vom astepta ultima etapa, in care salariatii lui Copos se vor deplasa la Cluj, pentru alte doua puncte aproape sigure. Se stie ca universitarii din Banie sint foarte departe de valoarea lor de alta-data, iar in acest retur au avut prestatii extrem de modeste pe teren strain, pierzind la scor la Ploiesti si Galati, dar, in acelasi timp, mai stim ca ei s-au mobilizat exemplar in meciul cu Dinamo (tot la Bucuresti), cind numai un sut norocos al fostului oltean Jerry Gane a impiedicat cea mai mare surpriza a campionatului. Antecendentele sint extrem de tensionate, nu mai departe anul trecut Rapidul pierzind titlul, datorita unui fel de harakiri eroic pe care si-l facura juvetii pe stadionul "Ion Oblemenco". De atunci, insa, a mai fost un meci in tur, cind feroviarii au batut Craiova chiar la ea acasa, victorie istorica cu valente de premiera. Fireste, ipotetica minune olteneasca trebuie sa aiba corespondente intr-o victorie dinamovista sub Pietricica, pentru ca sa fie intregita ca lumea. Dar, se pare ca dupa momentele fatidice "Resita" si "Steaua", ciinii lui Dinu au dat mutarea in plic, demoralizindu-se complet. Astfel ca n-ar fi exclus ca nemtenii sa joace pentru public si sa cistige un meci pentru care nimeni nu le-ar fi dat vreo sansa, daca ar fi fost prog

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoria Mangalia Nou termen în dosarul 2 Mai! Încep audierile (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 9 mai 2024, la Judecătoria Mangalia are loc ultimul de judecată în dosarul accidentului de la 2 Mai, din județul Constanța, cauză în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de decesul a doi tineri și rănirea altor trei! La termen

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 14 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Lingourile de aur se vând ca pâinea caldă în magazinele şi automatele din Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Pe lângă ramen şi cârnaţi, magazinele din Coreea de Sud au un nou articol popular în stoc – lingourile de aur, relatează CNBC. Cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din ţară, CU, a colaborat cu Korea Minting and Security Printing Corporation

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 3 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 9 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°