Scris de Monica Ardelean - Doi candidați au fost eliminați din examen pentru că aveau asupra lor telefoane mobile.
ARAD. Nu se aşteptau la asemenea subiecte, dar nici nu au fost prea grele. Acestea au fost primele declaraţii ale elevilor arădeni care au ieşit din sala de examen. Erau bucuroşi că au scăpat de una din probe și puţin suprinşi de subiectele primite. „Nu ne așteptam la poezie, toți eram convinși că vom primi proză”, spuneau cei de la Colegiul Economic, Liceul Pedagogic și Colegiul Național „Ghiba Birta”. Dar s-au descurcat și așteptările sunt mari în ceea ce privește notele, mai ales în cazul elevelor pentru care poezia nu a fost atât de dificil de abordat.
Băieții nu au fost la fel de încântați. „Poezia nu mai ține nici la fete, mașina le cucerește mai repede”, zicea unul dintre absolvenți, dar speră totuși la note bunicele.Subiectele primite
Pentru prima dată în istoria Bacalaureatului din România, în acest an, elevii au primit subiecte diferite la Limba şi Literatura Română, în funcţie de profilul urmat la liceu. Cei de la uman au avut la subiectul 1 – „Accidentul“, de Mihail Sebastian – pe baza acestui text, printre alte cerinte, elevii au avut de gasit sinonime si de identificat doua cuvinte care să dovedească genul căruia îi aparţine textul. La subiectul 2 au primit un text argumentativ despre importanţa jurnalului în viaţa unui adolescent iar la subiectul 3 elevii au avut de argumentat simbolismul.
Cei de la profilul real au primit un text la prima vedere din „Scrinul negru” de George Călinescu, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică. La subiectul 2, elevii au avut un text în care să argumenteze, în 300 de cuvinte, despre „alegerea unui model în viaţă” iar la subiectul 3, elevii au de redactat un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume di