Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCIDENT / Trei persoane rănite în urma aterizării de urgenţă a unui elicopter SRI

Publicat in Jurnalul, joi 19 iunie 2008 ·

12:25 • Un elicopter Allouette aparţinînd SRI a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, în judeţul Giurgiu, la baza Grădiştea. Cei doi membri ai echipajului împreună cu un luptător antitero, aflaţi la bord, au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital. Aparatul de zbor a luat foc.Un elicopter Allouette aparţinînd SRI a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, în judeţul Giurgiu, la baza Grădiştea. Cei doi membri ai echipajului împreună cu un luptător antitero, aflaţi la bord, au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital. Aparatul de zbor a luat foc.

ÎN AFARA PERICOLULUI. Purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat că un elicopter Alloutte al Serviciului a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, la baza Grădiştea, din judeţul Giurgiu, iar cei doi membri ai echipajului şi luptătorul antitero aflaţi la bord au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde s-a constatat că nu aveau răni care să le pună viaţa în pericol. Bercaru a precizat că elicopterul a luat foc. El a anunţat că se va constitui o comisie a Autorităţii Aeronautice Române care va ancheta acest incident. " Elicopterul participa la un exerciţiu al brigăzii antiteroriste a SRI. Se pare că a avut loc un incident tehnic, iar elicopterul a trebuit să aterizeze de urgenţă, a mai declarat Marius Bercaru.

AL TREILEA. Elicopterul prăbuşit astăzi este al treilea care a avut probleme de-a lungul timpului. Primul accident aviatic s-a produs în ianuarie 2004, cînd un elicopter Alouette s-a prăbuşit în judeţul Buzău. Aparatul, care avea la bord doi ofiţeri şi un maistru militar, executa o misiune de cercetare meteo. Întreg echipajul a murit. Trei luni mai târziu un alt elicopter s-a prăbuşit în zona Poiana Braşov, în timp ce transporta, în regim de aero-taxi, 6 pasageri britanici. Toate persoanele aflate la bord au murit. Elicopterul IAR 316 B a intrat în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 46 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 23 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°