Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarmeria Ploieşti: Dosar penal pentru fanul intrat pe teren, organizatorul meciului amendat

Publicat in Romania Libera, luni 31 octombrie 2011 ·

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploieşti, Adrian Oancea, a declarat, duminică seară, că s-a întocmit dosar penal pentru suporterul intrat pe teren la meciul cu Steaua şi că atât organizatorul cât şi firma de pază au primit sancţiuni financiare, transmite corespondentul Mediafax.

"Din cauza violenţelor care au avut loc pe stadion la partida Petrolul - Steaua, s-a luat decizia suspendării jocului. Jandarmeria a luat următoarele măsuri: pentru persoana care a intrat pe suprafaţa de joc s-a luat măsura întocmirii dosarului penal pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului Ploieşti. De asemenea s-a luat măsura sancţionării organizatorului cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei şi s-a luat măsura sancţionării firmei de pază pentru nerespectarea planului de acţiune cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei. Vor continua cercetările", a spus Oancea.

Clubul Petrolul Ploieşti riscă patru etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua, iar steliştii Răzvan Stanca şi Novak Martinovici câte şase etape, conform regulamentului, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul LPF.

Martinovici şi Stanca riscă maxim şase etape de suspendare pentru lovire, pentru că ei nu s-au apărat, deşi ar putea fi încadraţi la autoapărare, însă ei fug spre fan şi îl lovesc. "În mod normal ar primi pe la trei etape. Petrolul riscă maxim patru etape de suspenadre şi pierderea prin forfait, conform articolului 83, punctul 1, liniatul C privind neasigurarea protecţiei pentru jucători şi oficiali. Amenda este de minin 100.000 de lei şi poate ajunge până la un milion", au menţionat sursele citate.

Pentru aruncarea petardei şi lovitură, se dau câte patru etape de suspendare, "dar se ia sancţiunea cea mai grea, câte patru etape, la care se poate adăuga un spor de jumătate, adică două

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 24 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 44 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°