Abia astăzi, la Curtea de Argeş a fost montat, în centrul oraşului, bradul de Crăciun. Deşi în primă fază autorităţile locale anunţaseră că vor aprinde luminile de sărbătoare pe 1 decembrie, aşa cum de altfel s-a întâmplat în marea majoritate a oraşelor, bradul a întârziat, aşa că, cel mai probabil copiii argeşenilor vor vedea luminiţele abia de Sfântul Nicolae.
Astăzi, bradul de dimensiuni considerabile, adus chiar din vârful muntelui, a fost montat de către angajaţii SPGC pe spaţiul verde din imediata apropiere a Bisericii Domneşti, urmând a fi împodobit cu instalaţii luminoase.
„Deocamdată nu putem organiza şi un orăşel al copiilor pentru că nu avem condiţii. Dacă anul viitor se va reuşi amenajarea scenei de lângă sala de sport, a parcării şi a zonei de acolo, atunci vom putea pune şi tarabe şi chiar un patinoar. Atunci vom putea organiza şi un orăşel”, au declarat reprezentanţi ai municipalităţii.
Până atunci însă, anul acesta majoritatea argeşenilor, mai ales cei care au copii, vor merge la Piteşti sau la Râmnicu Vâlcea, aşa cum fac de ani buni de zile, pentru a se bucura de patinoar, orăşel al copiilor sau alte evenimente organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Abia astăzi, la Curtea de Argeş a fost montat, în centrul oraşului, bradul de Crăciun. Deşi în primă fază autorităţile locale anunţaseră că vor aprinde luminile de sărbătoare pe 1 decembrie, aşa cum de altfel s-a întâmplat în marea majoritate a oraşelor, bradul a întârziat, aşa că, cel mai probabil copiii argeşenilor vor vedea luminiţele abia de Sfântul Nicolae.
Astăzi, bradul de dimensiuni considerabile, adus chiar din vârful muntelui, a fost montat de către angajaţii SPGC pe spaţiul verde din imediata apropiere a Bisericii Domneşti, urmând a fi împodobit cu instalaţii luminoase.
„Deocamdată nu putem organiza şi un orăşel al copiilor pentru că nu avem condiţii. D