Pentru a preîntâmpina speculaţiile, Casa regală a anunţat că prinţul Charles şi regina Elisabeta a II-a vor suporta cheltuielile presupuse de „nunta secolului XXI“. Contribuabilii britanici vor achita totuşi costurile pentru asigurarea securităţii oaspeţilor, ce ar putea ajunge la circa 23 de milioane de euro.
„Atât prinţul Charles, cât şi regina vor contribui la cheltuielile pentru nunta prinţului William şi a logodnicei sale, Catherine Middleton", a anunţat o sursă de la Palatul Buckingham, la scurt timp după ce vestea viitorului mariaj al acestora a făcut înconjurul lumii. Într-adevăr, la 16 noiembrie, de la Clarence House (reşedinţa prinţului Charles) a fost făcut anunţul oficial al căsătoriei lui William şi Kate, ce va avea loc în 2011, după o relaţie care durează de mai bine de opt ani.
Urmăreşte aici primul interviu acordat de prinţul William şi de Kate Middleton după anunţarea logodnei.
Evident, a urmat o adevărată explozie mediatică internaţională ale cărei ecouri se vor face auzite mult timp de-acum înainte, „acoperind", după toate aparenţele, chiar şi perioada de după luna de miere a viitorilor miri. Chiar dacă presa speculează că, din punct de vedere material, megaevenimentul (a cărei dată precisă nu a fost încă anunţată) se va desfăşura „în surdină" ţinând cont de condiţiile de criză, este de presupus că acesta va costa, în cel mai fericit şi mai „sărăcuţ" caz, între 25 şi 45 de milioane de euro.
Citeşte şi:
VIDEO 13 august 2011, posibila dată a nunţii regale dintre Prinţul William şi Kate Middleton
VIDEO Prinţul William, despre cererea în căsătorie a lui Kate: “Am purtat inelul de logodnă în rucsac trei săptămâni”
Însă averea prinţului Charles trece de pragul de un miliard de lire sterline, astfel că nunta lui William nu ar trebui să-i provoace socrului mare nicio jenă financiară. Totodată, est