În ciuda caracterului ultracomercial, profan şi şi lipsei de substanţã a “Zilei Indrãgostiţilor”, 14 februarie are însã unele rãdãcini mitice şi istorice care meritã a fi investigate. Celebrarea Sfântului Valentin este învãluitã de mister, legendã şi controversã. Este în primul rând vorba despre o perioadã a anului asociatã în mod tradiţional cu dragostea şi fertilitatea.

Acum are loc cãsãtoria sacrã dintre Zeus şi Hera la Athena, precum şi festivalul roman în cinstea zeului fertilitãţii, Lupercus, şi Iunonei. În secolele III-IV se sãrbãtoresc la Roma Parentalia şi Feralia, zilele purificãrii, între 13 şi 18 februarie. 13 februarie este ziua dedicatã pãcii, armoniei, iubirii, familiei. A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusã în legãturã şi cu o ipostazã a zeiţei Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrãnit pe Romulus şi Remus.

Preoţii lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor şi Fabiilor) sãvârşesc un ritual de purificare ce implicã sacrificiul de capre şi consumul de vin. Dupã acestea preoţii aleargã pe strãzile Romei cu pieile de caprã, atingând pe oricine le ieşea în cale. Tinere femei profitau de ocazie pentru cã se spunea cã prin atingerea ritualã îşi pot îmbunãtãţi şansele de a da naştere unui copil. Benzile din pielea animalului poartã numele de februa, iar actele preoţilor februatia, de la cuvântul latinesc care înseamnã “a purifica”.

15 februarie se pare cã ar fi fost dedicate lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana cãsãtoriei. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi bãieţii le extrãgeau. Perechile formate trebuiau sã ţinã tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizicã.

CITIŢI CONTINUAREA PE SITE-UL REVISTEI HISTORIA