Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au început, miercuri, primele şedinţe de plen din sesiunea parlamentară din acest an, întrunirile începând cu intonarea imnului de stat, potrivit Mediafax.
La şedinţa Camerei participă şi deputaţi ai PSD, PNL şi PC.
Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a anunţat că la şedinţă sunt prezenţi 208 deputaţi şi absenţi 122, ea menţionând că este întrunit cvorumul necesar.
De asemenea, Senatul s-a întrunit în prima şedinţă din noua sesiune parlamentară. În cadrul acestei şedinţe, liderii grupurilor parlamentare vor face nominalizările pentru funcţiile de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Senatului, aceste propuneri urmând să fie votate în bloc de plenul Senatului.
Din conducerea acestei Camere legislative fac parte, alături de preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.
Potrivit programului de lucru, senatorii urmează să adopte un Proiect de hotărâre privind constatarea încetării unor mandate de senator.
La şedinţă, care este prezidată de preşedintele Senatului, Vasile Blaga (PDL), şi-au anunţat prezenţa 102 senatori.
Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au început, miercuri, primele şedinţe de plen din sesiunea parlamentară din acest an, întrunirile începând cu intonarea imnului de stat, potrivit Mediafax.
La şedinţa Camerei participă şi deputaţi ai PSD, PNL şi PC.
Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a anunţat că la şedinţă sunt prezenţi 208 deputaţi şi absenţi 122, ea menţionând că este întrunit cvorumul necesar.
De asemenea, Senatul s-a întrunit în prima şedinţă din noua sesiune parlamentară. În cadrul acestei şedinţe, liderii grupurilor parlamentare vor face nominalizările pentru funcţiile de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Senatului, aceste propuneri urmând să fie votate în bloc de plenul Senatului.
Din conducerea acestei Camere legis