Cresterea deficitului bugetar la 2,5% este insotita de precizarea ca imprumuturile statului s-ar face pe piata interna, un argument fiind ca astfel s-ar diminua costul sterilizarii facute de BNR.

Dar intr-o economie cu contul de capital liberalizat indatorarea statului suplimenteaza lichiditatea din piata, indiferent de originea resurselor atrase. Daca imprumuturile sunt prin credit intern, bancile isi vad diminuate plasamentele facute la banca centrala concomitent cu cresterea detinerii de obligatiuni de stat. Lichiditatea atrasa de bugetul public merge in trezoreria statului, dupa care este reinjectata in economie in functie de cheltuielile necesare. Avem o miscare a lichiditatii in exces inauntrul economiei nationale, care, finalmente, trebuie sa fie absorbita de banca centrala daca se doreste evitarea de presiuni inflationiste. Pentru bancile comerciale apare o diferenta de remunerare daca plasamentele in titluri de stat au alte randamente fata de plasamentele la BNR. O perioada de timp BNR a atras lichiditati la un cost scazut - cand s-a dorit descurajarea capitalului speculativ. Acum BNR sterilizeaza cu o dobanda de interventie de "echilibru" (market clearing) si peste inflatia asteptata, iar bancile este improbabil sa castige sensibil mai bine prin plasamente in titluri de stat. Intervin si efecte ale diferentelor de scadenta, dar este de prezumat ca randamentele celor doua categorii de plasamente (la stat, la BNR) sa fie tot mai apropiate.

Economia fiind cu contul de capital liberalizat, daca inclinatia spre imprumutare a sectorului privat este, in esenta, neschimbata, indatorarea publica nu exercita un efect de inlaturare (crowding out) semnificativ asupra consumului neguvernamental. Practic, marirea deficitului bugetar se adauga cererii agregate, reflectandu-se in deficit extern marit si o presiune pe preturile interne. Creditul international co