Consultanţii imobiliari braşoveni sunt total dezorientaţi de mersul pieţei. Adrian Pop, prim-vicepreşedinte al filialei Braşov a Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari (UNIM), ne-a declarat că se aşteaptă pentru prima parte a anului viitor la o majorare a preţurilor la tranzacţiile imobiliare cu 10 - 15%. „Nu aş putea, însă, să motivez această majorare. De cele mai multe ori, când credeam că preţurile au ajuns la cel mai înalt prag, am fost surprins să văd că ele cresc în continuare şi că există şi cumpărători pentru aşa ceva”, a povestit Pop.
Renunţarea la taxarea inversă a TVA-ului nu va afecta piaţa imobiliară
Începând de la 1 ianuarie taxa pe valoarea adăugată se va aplica şi la tran-zacţiile imobiliare dintre persoanele juridice. Asta înseamnă că dacă până acum un teren care valora 100.000 de euro va costa, de la anul, cu 19% mai mult, asta înseamnând 119.000 de euro. Această taxă era valabilă până acum doar între firmele de imobiliare şi persoanele fizice care achiziţionau un teren sau direct între persoanele fizice. Începând cu 2008, TVA-ul de 19% se va aplica întotdeauna atunci când atât o persoană fizică, cât şi juridică vor să cumpere de la o companie un teren.
Până la finele acestui an se va aplica în continuare taxarea inversă. „Două companii plătitoare de TVA operează înregistrările contabile aferente TVA-ului, dar nu îl plăteau efectiv. Din 2008 acest lucru se va elimina, în sensul că şi companiile plătitoare de TVA vor trebui să plătească această taxă”, susţin specialiştii în legislaţie. În aceste condiţii, spune Adrian Pop, măsura nu va afecta piaţa imobiliară din Braşov. Consultanţii imobiliari braşoveni sunt total dezorientaţi de mersul pieţei. Adrian Pop, prim-vicepreşedinte al filialei Braşov a Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari (UNIM), ne-a declarat că se aşteaptă pentru prima parte a anului viitor la o majorare