Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Aglomeraţie pentru sănătate

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Spitalul de Urgenţe din Târgovişte şi Policlinica duc o lipsă acută de cadre. Doctorii nu mai vin în sistemul public datorită salariilor mici şi a condiţiilor de muncă. Din această cauză, cozile din faţa cabinetelor sunt din ce în ce mai mari. Un doctor din policlinică sau spital ar trebui, conform contractului, să consulte 28 de pacienţi pe zi. Situaţia din policlinică şi spital este însă alta decât cea din acte. Cozile de zeci de persoane vorbesc de la sine.

„Deşi ar trebui tratate 28 de persoane maxim pe zi, doctorii noştri consultă 50-60 pe zi, pentru că nu pot lăsa oamenii suferinzi la uşă”, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţe Târgovişte, Carmen Marcu.

Oamenii care aleg sistemul de stat pentru consultaţii vin cu noaptea în cap să ia bilet de ordine şi stau uneori chiar şi 3-4 ore la coada din faţa cabinetului.

„Cred că îmbătrânesc aici. Sau de la 7 şi jumătate dimineaţă şi acum e deja ora 9 şi un sfert, dar cred că mai durează vreo oră. Sunt mulţi pacienţi şi puţini doctori, şi se mai duc şi la pacienţii din spital”, spune Sandu Marin, un târgoviştean care îşi aştepta rândul azi dimineaţă în faţa cabinetului de alergologie din policlinică.

Situaţie disperată

Cauza aglomeraţiei de pe la uşile doctorilor este lipsa de personal. Cauzele lipsei de personal sunt însă destul de multe.

„Am avut concurs pentru ocuparea posturilor necesare, dar nu s-a înscris multă lume. Marea majoritate a doctorilor tineri fuge de spital sau policlinică pentru că e mult de muncă şi banii nu sunt pe măsură. Preferă să plece în occident, unde au alte condiţii, sau să rămână în centrele universitare şi să lucreze în mai multe locuri”, a declarat Carmen Marcu, directorul medical al spitalului.

Salariul unui doctor specialist este de 1800 de lei, iar doctorul primar ia, la s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°