Altceva este ingrijorator: modul cum interesele publicitare impun un fel sau alt fel de arta. De fapt, in aceste campanii publicitate factorul "valoare" in arta nu are... valoare. Primeaza money, money, money. Sa apara orice, sa inghitim orice, numai sa iasa bani. Am vazut un singur film din seria celor cu Harry Potter. Am rezistat cu greu pana la sfarsit. E un basm ca toate basmele, iar eu am depasit de multisor varsta ingenuitatii. Si in viata si in arta. Nu ma luati cu sloganul ca trebuie sa ne intoarcem la inocenta, bla-bla-bla, ca la mine nu „tine". Sigur, filmul are actori buni, costume, efecte speciale etc. Sigur, story-ul filmului are o idee generoasa: adevarul nu se castiga decat cu mari eforturi, cu sacrificii si cu mult curaj. Nu stiu daca ideea aceasta „prinde" la bacalaureatii nostri (cu camere de supraveghet sau fara), de pilda, dar asta-i alta chestie. Fara sa profite de puterile magice, cu seriozitate si netemator, Harry Potter descopera lumea in toata frumusetea ei si o apara de cei rai. Ideea, cum spuneam, e frumoasa si generoasa pentru spiritele normale si normate, maniheiste si maniloviste (de la personajul Manilov al lui Gogol). Fireste ca sunt altii mai vehementi in privinta acestei arte de consum. In 2002, Papa Benedict (pe atunci prefect al Congregatiei pentru doctrina credintei) avertiza ca volumele autoarei J. K. Rowling vor contribui la „dezagregarea spiritului crestinismului". Dar eu stiu ca gustului public, bun sau prost (dar cine il poate cuantifica?), nu ii poti pune stavila. Stiu, bunaoara, ca filmele lui Mungiu nu au nici 1% din audienta telenovelelor; ca Ion Creanga era „gustat" de un spirit de nivelul lui Titu Maiorescu din aceeasi oala cu Petre Ispirescu; ca Puskin si Lermontov erau cititi in epoca lor mult mai putin decat Bulganin, un facator de romane melodramatice astazi complet uitat. Asa ca, vorba Humulesteanului, „zi-i lume s