A reuşit România să-şi identifice interesele pe termen scurt, mediu şi lung în cadrul Uniunii Europene? Acţionează România ca un adevărat stat membru sau încă mai este tributară
A reuşit România să-şi identifice interesele pe termen scurt, mediu şi lung în cadrul Uniunii Europene? Acţionează România ca un adevărat stat membru sau încă mai este tributară mentalităţii de ţară candidată? Va reuşi România să iasă de sub monitorizarea UE în domeniul Justiţiei, până la începutul lui 2009?
În acest context, cât de mult ne va trage în jos refuzul Camerei deputaţilor de a încuviinţa începerea urmăririi penale în cazurile foştilor miniştri Adrian Năstase şi Miron Mitrea? Cât de reale sunt criticile din ţară referitoare la incapacitatea de a accesa fonduri comunitare şi care este, în realitate, balanţa financiară a relaţiei România - Uniunea Europeană? Ambasadorul României la UE răspunde acestor întrebări.
Interviu cu Mihnea Motoc, ambasadorul României la Uniunea Europeană
Decorat de Iliescu şi de Băsescu
Mihnea Motoc, de profesie magistrat, dar cu studii postuniversitare de drept internaţional la Universitatea George Washington, din capitala americană, se poate lăuda că, la 42 de ani, a reprezentat deja România la două mari organizaţii internaţionale.
A fost ambasador al României la ONU, din 2003, până când, în aprilie 2008, a preluat postul echivalent pe lângă Uniunea Europeană.
A intrat în MAE în 1991, a fost director al Direcţiei Uniunea Europeană, apoi a devenit director general în Departamentul european şi euroatlantic până în 1999, când a fost numit ambasador al României în Olanda, până în 2001. Ca şef al misiunii de la Haga, era considerat cel mai tânăr ambasador român din lume.
În anul 2001 a fost numit în conducerea Autorităţii Naţionale de Securitate, o structură înfiinţată în septembrie 2000 în vederea securizăr