Ni se intampla tuturor sa fim confundati. Cineva vine spre noi cu mana intinsa si cu fata luminata de un zambet inca incert, ori ne bate pe umar ca pe un prieten vechi si ne intreaba unde am fost atata vreme. Ni se intampla asta si in orase straine, in care calcam pentru prima oara. Cineva e sigur ca, in pofida timpului scurs, ne-a recunoscut.
Mi s-a intamplat si la New York si doar engleza mea scalciata l-a convins pe om ca nu sunt un vechi prieten al lui din copilarie, coleg de munca la un atelier de tinichigerie din Austin. "Dar ce asemanare uluitoare! Sigur, cu insemnele timpului pe fetele noastre. Ai si mersul lui. Toti nervii mei, daca intelegi ce spun, mi-au dat semnalul ca esti Chuck!"
Dupa care urmeaza scuze, dar parca insul nu e cu totul convins. Si, daca am profita de ocazie, ne-am putea imprieteni imediat cu cel ce are atatea sentimente pentru cineva care ne seamana intr-atata, incat l-a facut sa tresara si sa ne abordeze. Daca l-am invita la o cafea, am schimba numere de telefon. Ar suna chiar in seara aceea sa te intrebe daca nu cumva nu s-a inselat de fapt, doar ca esti pus pe glume, totdeauna ai fost un smecher.
Mai zilele trecute, in apropierea autogarii din Bistrita, intr-o dimineata rece de noiembrie, am vazut un barbat cu gulerul ridicat care se straduia sa descifreze, prin parbrizul inghetat, pretul unei masini oferite la vanzare. Pana la urma a fost obligat sa se lase pagubas. "Ti-ai cumparat masina?" l-am intrebat eu amuzat. S-a intors spre mine si s-a luminat la fata. "Nu, am vrut sa vad doar cat costa. Tu ce mai faci. Ti-ai lasat barba. Dar iti sta foarte bine cu ea", a tinut el sa ma asigure. Am barba de vreo treizeci de ani. Apoi isi aduse brusc aminte de ceva: "Asculta, tu stii cumva ce mai face Victor? L-ai vazut in ultima vreme?". "Nu prea..." Era prea tarziu sa mai dau acum inapoi. "Daca nici tu nu l-ai vazut,