In primii ani 2000, dar si inainte, in agitatii ani '90, la Cluj romanul era un proiect aproape abandonat. Ca fost editor, cunosc disperarea constatarii crizei si a lipsei de leacuri pentru ea. Evolutia ulterioara a fost brusca si, paradoxal, cu pasi ca si insesizabili.
Intai, cum s-a putut constata ulterior, la timona breslei scriitoricesti s-au instalat femeile. Asta s-a facut discret si autoritar, insesizabil, cum ziceam, dar fara a lasa loc de intors pentru zavragii, care sunt peste tot si par o fatalitate.
Interesant pentru ceea ce vreau sa spun aici este ca tot trei femei si cu aceeasi strategie irezistibila (desi nu cred ca exista o strategie) au deschis noul front al romanului de dupa 1990 intr-o parohie, cea a Clujului, unde multe balteau. Si cu un succes eclatant.
Romanul - e teza mea - reprezinta indicatorul cel mai important de vitalitate al unei literaturi, un fel de PIB al sau. Cu toate astea, numarul semnificativ de romane bune si foarte bune aparute in ultima vreme aici nu e inca luat in serios ca fapt la care trebuie meditat. Unele dintre acestea au fost premiate si au intrat in circuitele notorietatii. Altele, deocamdata, n-au spart bariera sonica. Cunosc, in fine, cel putin doua romane ale unor clujeni care vor iesi la iveala in curand si, pentru ca e un domeniu la care ma pricep, vor fi carti de mare succes.
De ce spun toate astea? Pentru ca particularitatea cea mai izbitoare a acestui proiect "tasnit" spontan si fara vreo strategie se afla la capitolul receptare. Asta inseamna ca nici unul (daca ma insel, se va adauga "aproape") dintre romanele clujenilor n-a scapat de cel putin o analiza critica nimicitoare. Faptul merita analizat fara emotii inutile, ca inca o abatere de la regula.
Muscatura cea rea a criticii de intampinare, chiar daca nedreapta sau excesiva, are - zic eu - un excelent efect stabilizator. Nu
