Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curăţenie şi mobilizare pentru vizita lui Barroso

Publicat in Adevarul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Forfotă la Chişinău înainte de venirea preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care va păşi în această seară pe pământ moldovenesc. În ajun, muncitorii au dat cu var, au măturat şi au curăţat frunzele din zona VIP a Aeroportului. La Palatul Naţional, unde înaltul oficial european va ţine mâine un discurs, angajaţii au şters pereţii, au lustruit podeaua, au schimbat becurile şi au decorat sala.

„Va fi o scenă tare frumoasă, cu simboluri europene", ne-a spus ieri unul dintre muncitori, în timp ce bătea câteva cuie în scara şubrezită pe care va urca Barroso la tribună. „Pe fundal vor fi steagurile Uniunii Europene şi Republicii Moldova. Instalăm şi un ecran LED. De la intrarea în sală până la scenă, vom aşterne un covor verde", precizează directorul Palatului Naţional, Valentin Goga, şi ne indică locurile cu numerele 20 şi 21 de pe rândul 15, unde vor sta premierul Vlad Filat şi José Barroso. Spre deosebire de vizita cancelarului german, Angela Merkel, cuvântarea nu va putea fi urmărită de afară, iar în sală vor avea acces doar cei 1.800 de invitaţi.

Şi forţele de ordine s-au mobilizat. „Preşedintele Comisiei Europene va avea pază de corp. Oricum, sporim măsurile de protecţie în zonele unde se va afla. În timpul deplasării coloanei oficiale, traficul va fi întrerupt pentru perioade scurte de timp, ca să nu creăm ambuteiaje", a declarat Igor Bodorin, şeful Serviciului Pază de Stat.

AGENDĂ ÎNCĂRCATĂ

Programul de mâine al lui José Barroso la Chişinău va începe de la ora 8.25 cu fotografia oficială la Reşedinţa de Stat şi întâlnirea cu premierul Vlad Filat. De la 9.20, cei doi lideri vor avea o conferinţă de presă comună, iar apoi oficialul european va discuta cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi cu liderii fracţiunilor. După o vizită la Delegaţia UE la Chişinău, Barroso îşi va ţine, începând cu 11.10, discursul public la Palat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°