După ce a trecut prin Senat Ordonanţa 50/2010, valabilă şi pentru creditele vechi, guvernanţii „s-au sucit“ şi promit FMI că aceasta nu se va aplica retroactiv. Senatorul Iulian Urban spune că modificarea Ordonanţei nu va trece de Senat, chiar dacă acest lucru a fost asumat de Guvern în scrisoare către Fondul Monetar Internaţional.
Deşi au mai rămas doar 10 zile până când toate cele opt milioane de contracte de credit vor trebui modificate, în baza Ordonanţei 50/2010 privind creditele pentru consumatori, haosul continuă. Senatul a aprobat miercuri legea de adoptare a actului normativ, valabil şi în cazul creditelor vechi.
În aceeaşi zi, Guvernul a aprobat scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI prin care îşi asumă angajamentul de a modifica Ordonanţa, astfel încât să fie asigurată legislaţia europeană, în special în ceea ce priveşte non-retroactivitatea. Mai exact, guvernanţii una spun, alta vor să facă.
Senatorul Iulian Urban spune că o modificare a Ordonanţei creditelor nu va avea susţinere în Senat. „Dacă Guvernul vine cu un alt act normativ care să prevadă ca Ordonanţa 50 nu se aplică şi pentru creditele în derulare, nu o să aibă o surpriză plăcută. Ei pot să-şi asume orice, asta nu înseamnă că va trece de Senat", a declarat pentru „Adevărul" Iulian Urban.
Citiţi şi: Ce contracte trebuie să semneze românii la bănci
În plus, surse guvernamentale susţin că Guvernul îşi va asuma în Parlament doar angajamentul de a analiza Ordonanţa, şi nu de a o revizui, potrivit Mediafax. Mai exact, acest fapt va fi indicat în traducerea oficială în română a scrisorii.
Bancheri şi clienţi nemulţumiţi
Aplicarea noului act normativ a stârnit dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.
Una dintre problemel