Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: ION SCHINTEE, jandarmul pasionat de arte marțiale

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Ion Schintee practică artele marțiale de la 7 ani. A devenit instructor de kickboxing și și-a urmat visul de a intra într-o structură de intervenție. Pasiunea îl determină să se antreneze zilnic, chiar și în timpul liber.

Ion Schintee a fost întotdeauna pasionat de sport. A început la vârsta de 7 ani cu gimnastică, apoi au urmat lupte greco-romane. S-a îndrăgostit însă de artele marțiale, la care s-a și oprit, în 1990.

„Din 1990 practic artele marțiale, iar în 1995 am trecut de la artele marțiale clasice la kickboxing. Am considerat că e stilul de luptă care mi se potrivește cel mai bine”, ne spune el.

„Întotdeauna mi-am dorit să fac parte din structurile de intervenție, fie că sunt la poliție, la jandarmerie sau în altă parte. Ca practicant de arte marțiale, am cunoscut oameni care lucrau în sistem, mi-a plăcut și mi-am făcut un scop din a purta uniformă”, mai spune luptătorul, care în anul 2000 a avut ocazia să își împlinească visul.

În urma uni concurs, a reușit să acceadă în detașamentul de intervenție al Jandarmeriei. Cu pasiune și respect pentru noua sa postură, Ion Schintee a îmbinat artele marțiale cu activitatea din Jandarmerie. „Munca în Jandarmerie este una grea, necesită muncă, efort, de multe ori durere. Însă dacă ești pasionat, treci mai ușor peste toate acestea. Slujba mea în sistem și sportul se împacă foarte bine și nu o să regret niciodată alegerile făcute”, mărturisește jandarmul.

S-a pregătit cu Ciprian Sora

În afara faptului că este coordonatorul intervențiilor din cadrul detașamentului Jandarmeriei, Ion Schintee este instructor de arte marțiale din 1996, iar din 2006 este și specializat. În 2006, după ce a devenit instructor cu specializare, a format clubul „Johnny Fight”, un club care îi inițiază pe copii în tainele kickboxingului și care numără în momentul de față 12 elevi.

S-a pregăti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 25 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 31 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 47 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°