Romanii n-au avut niciodata parte, in istoria lor moderna, de stabilitate. Societatea noastra a fost continuu urmarita de drama Mesterului Manole. De prea multe ori, ce s-a cladit ziua s-a daramat noaptea.
Exemplele sunt numeroase. N-o sa le insir pe toate. O sa amintesc insa cateva, intr-adevar semnificative.
In anii de dupa marea criza economica interbelica si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, a fost inaltat un edificiu cu care romanii se mandreau: leul tare. S-a prabusit insa intr-o noapte din vara anului 1947. Dupa ce, timp de doi ani si ceva, o apa tulbure i-a ros temelia.
In anii ’60, dar mai cu seama in anii ’70, Romania si-a cladit o industrie puternica. Si moderna, intr-o oarecare masura. A fost insa zguduita din temelii intr-o noapte din vara anului 1981, cand tara noastra a intrat in incetare de plati. De atunci, pana in 1989, s-au tot prabusit ziduri. Sacrificiile ce i-au fost impuse poporului au avut la baza o reteta gresita.
Nu de crize alimentare, de frig in case, in fabrici si in institutii, de intreruperile curentului electric avea nevoie industria noastra. Ci de valuta pentru retehnologizari si pentru perfectionarea specialistilor. Imprumutata. Sau, mai degraba, adusa de investitori. Cum n-am mai avut valuta am pierdut industria. In anii ’80 si nu in anii ’90.
In anii ’90, au fost cladite cateva macrostabilizari. Unele au rezistat. Nu toate insa. S-au prabusit cele care n-au avut o temelie trainica.
In economie, ca sa construiesti trainic, e nevoie, intai si intai, de o temelie solida. Iar ceea ce da cu adevarat soliditate unei temelii este increderea.
Americanii calculeaza confidenta. Este un indicator specific, ce are in vedere tocmai increderea in economie.
Desigur, intai si intai, are importanta increderea investitorilor. Pentru ca, in raport
