Dacă o asociaţie de clienţi demonstrează în instanţă că o anumită clauză dintr-un contract de credit este abuzivă, toate contractele ce conţin respectiva prevedere pot fi denunţate
O modificare legislativă care a trecut aproape neobservată are toate şansele să aibă efecte cel puţin similare cu celebra Ordonanţă nr. 50 a creditelor pentru populaţie. Sesizată iniţial de jurnaliştii de la Economica.net, modificarea adusă Legii nr. 193/2000 dă practic valoare de precedent proceselor intentate de asociaţii de clienţii comercianţilor de toate tipurile. Astfel, potrivit noilor prevederi, dacă o autoritate a statului (în principal, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului) sau o asociaţie de consumatori care îndeplineşte anumite condiţii atacă în instanţă o anume clauză contractuală şi dacă instanţa decide că acea caluză este abuzivă, toate contractele de pe piaţă care includ respectiva prevedere vor putea fi denunţate.
Modificarea se potriveşte de minune situaţiei în care se află cele câteva mii de oameni care luptă în procesele cu mai multe bănci din România. Ceea ce susţin ei este tocmai faptul că anumite clauze din contractul de credit (unele care vizează formula de calcul al dobânzii, altele care se referă la comisioane) sunt abuzive. Cum contractele de credit sunt, în cea mai mare parte a lor, standardizate, vorbim despre mii de persoane cu aceeaşi problemă. Până acum, sunt suficiente cazuri câştigate de clienţi, însă legea românească spune că precedentul nu este izvor de drept, motiv pentru care fiecare caz trebuie dezbătut separat. Modificarea la care facem referire va schimba radical situaţia.
Azi în Timişoara...
Prima iniţiativă privind constituirea legală a unui grup de clienţi nemulţumiţi aparţine Asociaţiei de Consiliere a Clienţilor Bancari şi a Asiguraţilor din România. Asociaţia, cu sediul în Timişoara, este formată di