Victima a decedat pe loc, după ce a căzut în fântâna adâncă de aproximativ 28 de metri
Un bărbat din Mehedinti, localitatea Cerneti, a ales să se sinucidă, aruncându-se în fântâna din curtea gospodăriei sale. I
eri după-amiază, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa « Drobeta » a fost solicitat de rudele victimei să intervină pentru a scoate persoana căzută în fântână.
Aceştia au intervenit cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD, dar, din păcate, bărbatul în vârstă de 52 de ani, decedase în urma căderii de la o înâlţime de aproximativ 28 de metri.
Conform purtătorului de cuvânt I.P.J Mehedinţi, inspectorul principal Nicolae Lohon, bărbatul a lucrat împreună cu familia în grădina din gospodărie, apoi s-a dus la fântână şi s-a aruncat.
Intervenţia pompierilor a durat în jur de 45 de minute, timp în care au scos trupul neînsufleţit la suprafaţă.