Primarul din localitatea sibiană Blăjel l-a denunţat în 2007 pe un reporter de investigaţii care realiza o emisiune la OTV deoarece acesta i-ar fi cerut 3.000 de euro ca să nu îl denigreze într-un reportaj televizat. Primarul sibian a făcut plângere la poliţie şi la Parchet iar jurnalistul care i-a cerut mita a fost arestat în urma unui flagrant, scrie Realitatea.net.
Primarul Toader Roman spune ca a fost santajat în repetate rânduri de un reporter de investigaţii de la OTV, care i-a cerut mii de euro ca sa nu fie difuzată pe post o caseta care i-ar fi stricat imaginea în faţa alegătorilor săi. "M-am dus la Luduş să văd despre ce e vorba, mi-a cerut 5.000 de euro, i-am spus ca n-am de unde, mi-o lăsat la 3.000 dar eu între timp înainte a mă întâlni cu el am avut reportofon şi l-am înregistrat. M-am urcat în maşină la el, am scos banii şi i-am dat banii: 3.000 de euro. După ce m-am dat jos din maşină, am făcut câţiva metri, poliţia şi procurorii au găsit banii în maşină şi l-au arestat", a povestit Roman.
Varianta primarului este susţinută şi de poliţişti care confirmă atât flagrantul cât şi reţinerea reporterului OTV. "La începutul lunii iunie 2007 am fost sesizaţi cu privire la faptul că un redactor de investigaţii al postului de televiziune OTV i-a solicitat primarului din Blajel suma de 3.000 de euro pentru a nu difuza un reportaj compromiţător. Imediat după realizarea flagrantului s-a dispus reţinerea iar ulterior arestarea autorului faptei", a declarat Adela Negoi, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Reporterul OTV Cristian Petcuţa, în vârstă de 51 de ani, a fost eliberat din arest dupa mai puţin de 24 de ore şi a fost judecat în stare de libertate. Cazul s-a închis un an mai târziu când reporterul OTV a decedat.
Primarul din localitatea sibiană Blăjel l-a denunţat în 2007 pe un reporter de investigaţii care realiza o emisiune la OTV deoarece