Cu ani în urmă, văzusem, în biserica Sf. Victor din Marsilia, un sarcofag ciudat, în marmură de Carrara, având sculptate, în basorelief, figurile câtorva sacerdoţi de statura unui gnom. Ghidul acestei biserici de mare valoare şi importanţă culturală şi istorică pentru înţelegerea trecerii de la politeism la creştinism îmi arătă că sarcofagul ar fi purtătorul moaştelor a patru dintre cei 7 tineri martirizaţi la Efes, în timpul prigoanei creştinilor. Cine erau cei 7? Un noroc a făcut ca, la scurt timp, călătorind în sud-vestul Turciei, să pot dezlega misterul, aflându-mă chiar în faţa peşterii-închisoare în care se spune că ar fi zăcut, în viaţă, cei şapte tineri, vreme de aproape 200 de ani!

Legenda lor este următoarea: în timpul persecuţiilor anticreştine din Efes (sec. al III-lea), şapte fraţi de origine nobilă, Maximian, Marcu, Martinian, Constantin, Dionis, Ioan şi Serapiu, s-au refugiat, într-o peşteră, după ce încercaseră să reziste cu curaj în faţa ameninţărilor guvernatorului care voia să-i constrângă la apostazie. Pentru a da o lecţie şi altor creştini în devenire, Decius ordonă zidirea peşterii, condamnându-i, astfel, la moarte pe cei şapte fraţi dinăuntru. Cărţile scriu că "Înmulţind rugăciunea, în acea noapte, ei au adormit lin întru Domnul, purtaţi fiind de rugăciune." Somnul lor a durat... 197 de ani! Când s-au trezit, ca după o singură noapte, erau, deja, în timpul împaratului bizantin Teodosiu al II lea cel Tânăr. Unul dintre ei a plecat în oraş ca să cumpere de mâncare şi nu mică i-a fost mirarea văzând, peste tot, semnul crucii; dar nici neguţătorii n-au fost mai puţin miraţi când tânărul a vrut să le plătească pâinea în monede de pe timpul lui Decius. Atunci, împăratul şi împărăteasa, însoţiţi de episcopul Efesului, s-au grăbit să vină la peşteră, să vadă minunea. Dar, între timp, cei şapte martiri, după ce au dovedit efesenilor că au înv