Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un concediu de pomină. Pregătiri de plecare în munţi

Publicat in Jurnalul, luni 3 august 2009 ·

Am trecut examenul de treaptă! Încă mă mai oftic că aş fi putut lua 10 la mate! 10 la mate! Mi-a trecut pe lângă stilou, când am uitat să pun pe doi aria triunghiului dreptunghic isoscel, pe care l-am transformat astfel în pătrat, şi mi-a mâncat 20 de sutimi. A trecut şi ziua în care-am împlinit 16 ani..., dar n-am simţit-o. Nu contează, a venit vacanţa!!! Ur­mau câteva zile de plajă, două săp­tă­mâni pe munte, apoi cheful lui Flo­rin şi lungi zile şi seri de plajă şi dans. Victor a venit şi el de la Ti­mi­şoara, unde dăduse examen la Me­di­cină. Da! S-a pregătit pentru Medi­c­­ină şi-a devenit un petrolist dedicat.

Am început să ne pregătim rucsacurile de plecat pe munte. Tata stătea deja cu hărţile-n faţă de vreo lună şi-şi nota de zor trasee, refugii, lacuri şi izvoare, cabane, stâne, şei şi căldări. Era extrem de tipicar când venea vorba despre plecat pe munte. Săptămâni întregi studia hărţile şi visa traseul cu ochii deschişi, cu mult înainte de a-l parcurge. Apoi, calcula proviziile: conservele, biscuiţii şi ciocolata. Pe-aia o aşteptam cu interes la fiecare oprire, mai ales când urcam. Din acest motiv mă şi opream destul de des, să-mi refac stocul de energie...

Bine, nu numai de-aia, îmi şi ieşea limba de-un cot, mai ales când era vorba despre urcuşul până pe creastă. La fiecare popas ne reveneau cam câte două bucăţele pe gură de drumeţ. Nu-i vorbă, că eram în stare să devorez una-ntreagă în şase secunde ju­mate, dar proviziile de ciocolată erau limitate şi scădeau cu repezi­ciune. Nu ştiu de unde făcea rost de ciocolata aia grăsuţă, chinezească. Cred că venea şi prin Casa de Comenzi, unde musai tata făcea o comandă înainte de plecare pentru... ciocolată, alune (la cutie! Am mâncat o dată până mi-a venit rău), ceva conserve mai de soi...

Se mai contura o mică problemă - recipientele pentru apă. Cum PET-uri nu se găseau pe vr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 32 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°