Cântă îngerii? Iată o întrebare la care teologii caută să răspundă de mai bine de o mie de ani. Ceea ce părea, la început, un adevăr peremptoriu – „da, îngerii cântă, îl cântă pe Dumnezeu” – a devenit, o dată cu analizele textului biblic, interpretabil. De pildă, găsim în Evanghelia lui Luca precizarea că „... împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând...”. Aşadar, îngerii „laudă”, dar nu „cântă”!

Având la bază versiunea greacă a Noului Testament, teologii au constatat că verbul responsabil nu poate fi tradus prin „a cânta” şi au ajuns la concluzia că darul acesta aparţine exclusiv omului, cel care râde, plânge şi... cântă! Am scris, într-unul din episoadele anterioare, despre îngerul zâmbitor de la Rheims, exprimând părerea că surâsul lui poate fi rodul unei interpretari personale a sculptorului.

Dar iată că, la Athos, legenda îngerilor umanoizi merge mai departe. În Bi­serica Protaton din Karyes, există una dintre cele mai va­loroase icoane ale Sfântului Munte. Ea o înfăţişează pe Fecioara Maria cu Pruncul şi poartă numele „Axion Estin”. Conform legendei, pe când se ruga în chilie, un călugăr atonit a primit vizita mo­nahului Gabriel alături de care a început privegherea. Când au vrut să cânte Imnul Născătoarei de Dumnezeu, mo­nahul a schimbat cuvintele, începând cu „Vrednic este cu adevărat...” (în traducere, „Axion Estin”); în acel moment, icoana a început să strălucească de lumină necreată. Călugărul i-a cerut oaspetelui să-i scrie şi lui cuvintele noi, iar acesta le-a însemnat pe o ţiglă, cu degetul, după care a dispărut. Toţi şi-au dat seama că fusese Arhanghelul Gabriel.

Icoana Maicii Domnului, Eleousa („Milostiva”), în faţa căreia s-a cântat întâia dată „Axion Estin”, este socotită ocrotitoarea Sfântului Munte. Imnul „Axion Estin” a fost inclus în cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe şi se