Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kapetanos a trecut cu bine de vizita medicală. A semnat cu Steaua!

Publicat in Pro Sport, marți 3 septembrie 2013 · · ·

UPDATE: Kapetanos a bătut palma cu Steaua. Grecul a revenit în Ghencea liber de contract

UPDATE 11:00 Pantelis Kapetanos a sosit noaptea trecută în Bucureşti, iar în această dimineaţă a efectuat vizita medicală. Şefii din Ghencea se temeau că grecul ar putea avea unele probleme la genunchiul accidentat, însă acesta a trecut cu brio testele la care a fost supus.

În următoarele ore, atacantul de 30 de ani va semna contractul cu formaţia din Ghencea. Kapetanos a ajuns gratis la Steaua şi va primi un salariu de aproximativ 200.000 de euro/sezon.

sursa foto: captura DigiSport

UPDATE 22:40 Marius Ianuli a plecat spre hotel "Piatra Mare" din Poiana Braşov pentru a-l aduce pe Kapetanos mâine dimineaţă, la prima oră, în Bucureşti. Grecul se află la munte cu CFR-ul, acolo unde Petre Grigoraş a organizat un cantonament. Atacantul va efectua vizita medicală odată ajuns în Capitală, pentru ca apoi, să semneze contractul cu roş-albaştrii.

Steaua îl va lua gratis pe grec, obţinând în acest sens acordul clujenilor.

UPTADE 21:14 Transferul lui Kapetanos la Steaua este foarte aproape să se realizeze. Presiunea pusă de Reghe pe Gigi Becali a dat roade şi în cele din urmă a fost obţinut acordul CFR-ului pentru transferul atacantului grec.

Tratativele păreau intrate în impas la un moment dat, după ce clujenii îi anunţaseră pe stelişti că nu-l vor elibera pe atacantul venit în 2011 în Gruia, chiar de la Steaua, însă în cele din urmă oficialii formaţiei din Ghencea au revenit cu o ofertă satisfăcătoare.

Jucătorul a confirmat pentru ProSport că negocierile cu Steaua au intrat în linie dreaptă şi, cel mai probabil mâine, urmează să semneze un contract cu gruparea din Ghencea.

"E adevărat că în ultimele ore am negociat mult cu cei de la Steaua. La ora asta nu am semnat nimic, dar lucrurile merg bine şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 55 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 38 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 43 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°