"Nu ziceţi vitreg lui Ane, că nu este vitreg. Niciodată Ane nu m-a socotit mama lui vitregă. Ne cunoşteam din copilărie, mie mi-a murit soţul, mama lui adevărată a murit la cinci anişori şi eu cînd m-am căsătorit cu tatăl lui el avea nouă anişori. Nu aveam complicaţii, Doamne fereşte! Tatăl lui era cineva în oraş, iar eu eram balerină. Eu am căutat special un om cu copii. Ane i-a zis lui taică-su: tată, s-o iei pe Nuţi, că ea n-o să mă bată! Nu ştiu de unde pînă unde avea el frica asta de bătaie! I-o fi zis în familie, cine ştie cum se va comporta cu tine. Şi l-am crescut ca pe copilul meu, că eu nu puteam face copii şi atît de mult îl alintam că şi taică-su zicea: prea îl alinţi, lasă-l şi tu. Dacă el vroia geacă de aia, de aia îi luam, chiar dacă mai avea nu ştiu cîte geci pe acasă! Dar era şi un copil care merita, un copil de nota zece, un copil care nu ne-a creat probleme, domnule, să vezi în el nu ştiu ce. Nu. O muscă de i se punea pe pîine, pe farfurie, aşa o dădea afară. Speranţele noastre au fost ca el să termine facultatea la Galaţi şi să plece în Grecia, acolo sînt rudele soţului meu. La orice mă aşteptam, să mi se întîmple mie, soţului accidente! Era ascultător, curat, foarte religios, noi avem icoane de sute de ani vechime. El a crescut cu Tatăl nostru, se închina înainte de a mînca, după ce mînca, sărut-mîna. Ni s-a dat telefon de la Galaţi. O vecină care stătea în gazdă la el ne-a dat telefon. Ştia că eu sufer cu inima şi a întrebat dacă-i soţul acasă. L-am dat pe el şi i-a spus. Am înlemnit. Imediat am fost la locul faptei, în Galaţi. Ni s-a spus să nu venim cu număr la maşină de Constanţa şi să nu ne dăm numele la hotel. Puteam fi linşaţi. Am fost la locul faptei, am văzut albumul cu reconstituirea, soţul nu a putut să vadă. A fost nu un vis urît, ci ceva ce nu se putea spune. Bineînţeles, lumea se comporta normal, noi eram părinţii criminalului.