Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Destinatar: Moş Crăciun, Laponia. Sute de copii clujeni îi trimit scrisori Moşului

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Câteva sute de scrisori adresate Moşului, scrise de copiii, au ajuns şi anul acesta la oficiile poştale din Cluj-Napoca.

Angajaţii de la Poşta Română spun că nu este un lucru nou şi că în fiecare an se întâmplă la fel. De cele mai multe ori, la destinatar copiii trec Moş Crăciun, iar la adresă, Laponia. „E un lucru drăguţ, ne mai înseninează nouă zilele astfel de scrisori, pentru că ne dăm seama că cei mici încă mai cred în Moş Crăciun, spune Corina Boca", oficiant Poşta Română Cluj.

Scrisorile sunt păstrate timp de 18 luni la poştă, după care sunt distruse. „Asta este procedura, le punem în cutii şi le păstrăm până le putem distruge. Oricum, în fiecare an, vin altele", mai spune Corina Boca.

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA MAI MULTE SCRISORI

Ce vor copiii, de Crăciun

Cei mici trimit, de cele mai multe ori, desene cu Moşul, alături de lista cu darurile pe care şi le doresc. „Vreau un telefon mai ieftin, cu touch screen, mai vreau şi o pereche de ghete de fotbal şi o iubită. Te-aş ruga să mi le aduci pe toate pe strada Trotuşului înainte de Crăciun. Am fost cuminte tot anul. Îţi mulţumesc!", spune un băiat de 12 ani în scrisoarea sa.

„Şi noi am fost cândva copii şi ţin minte cu câtă emoţie îi scriam lui Moş Crăciun. Aveam grijă să nu fac greşeli, pentru ca nu cumva să-l supăr pe Moş şi să nu-mi împlinească dorinţele", mai spune oficiantul de la Poştă, zâmbind. Corina Boca mărturiseşte că celor mici, dacă ar fi întrebată de soarta scrisorilor adresate Moşului, le-ar răspunde că acestea au fost direcţionate înspre Laponia, cu toate că plicurile rămân, în teancuri frumos rânduite, la poştă, timp de un an şi jumătate. „Cu toţii avem nevoie să credem în minuni, mai ales în această perioadă a anului", adaugă Corina Boca.

De departe, cea mai emoţionantă scrisoare trimisă tocmai în Laponia, din C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum 53 minute
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 2 ore
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 2 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 2 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°