Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lulache da iar termene privind listarea Fondului Proprietatea

Publicat in Ziarul Financiar, joi 23 aprilie 2009 ·

Inregistrarea Fondului Proprietatea la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) ca fond autoadministrat, si nu ca fond inchis gestionat de o societate de administrare a investitiilor, ar putea aduce Fondul pe Bursa anul acesta, potrivit Danielei Lulache, directorul general al Fondului Proprietatea.

In vara anului trecut, actionarilor Fondului Proprietatea le-au fost prezentate calendarul privind procedurile de selectie a unui administrator si cel privind listarea. Cu precizarea ca listarea Fondului Proprietatea (FP) se va face numai dupa selectia administratorului de fond. Intarzierile suferite de procesul de selectie a administratorului s-au transferat asupra procedurii de listare, punand sub semnul intrebarii listarea Fondului in 2009.

"Listarea Fondului anul acesta este teoretic posibila fara administrator extern prin inregistrarea fondului la CNVM ca fond autoadministrat. Acest lucru ar presupune costuri mari de extindere a capacitatii administrative in concordanta cu legislatia pietei de capital", a spus directorul general al FP.

Pentru administrarea activelor de 11 mld. lei ale Fondului Proprietatea s-au inscris sapte firme internationale de asset management (Morgan Stanley, Julius Baer, ING Invest Management, AVIVA Global Services, BlackRock, FINAG Holding GmbH si Franklin Templeton Investments si consortiul Credit Suisse & OTP.

In prezent, prima din cele trei etape ale procedurii de selectie este suspendata pana pe 29 aprilie, celor opt ofertanti fiindu-le solicitate clarificari suplimentare privind documentatia depusa la inceputul acestui an.

Decizia privind listarea Fondului si daca aceasta va avea loc inainte sau dupa momentul alegerii unui administrator apartine actionarilor. La sfarsitul lunii martie, actionarul majoritar al Fondului era Ministerul Finantelor cu aproape 67,3% din capital, restul fiind contr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Maia Sandu a confirmat că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Anunțul a fost făcut la o conferință comună cu Scholz

Ziare.com acum 22 minute
Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, recunoaște preşedinta Maia Sandu. Ea a confirmat, astfel, vineri, 17 mai, la Berlin, relatările apărute în ultimele zile în mass-media, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republ

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum o ora
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum o ora
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 48 minute
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 3 ore
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 5 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 2 ore
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Vremea

București
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°