Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O funcționară din primărie, dată afară cu valul de disponibilizări, a câștigat în instanță dreptul de reangajare

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, a pierdut procesul cu o angajată. Dată afară odată cu disponibilizările de la Primăria Timişoara, Daniela Felicia Beşliu a câştigat procesul deschis împotriva Direcţiei Fiscale.

Printr-o ordonanţă de Guvern din iulie 2010, primăriile au făcut disponibilizări în masă. Gheorghe Ciuhandu a invocat în permanenţă că numărul angajaţilor din Primăria Timişoara este prea mic pentru volumul de muncă, dar la sfârşitul anului trecut, municipalitatea timişoreană a dat oamenii afară. De la Direcţia Fiscală au fost date afară 48 de persoane, dintre care 20 au atacat decizia în instanţă. În timp ce restul proceselor sunt încă pe rol, Daniela Beşliu, dată afară pentru că a fost considerată angajat-problemă, a obţinut o sentinţă care obligă primăria să o repună pe funcţie. „Ne miră foarte tare, pentru că în primă instanţă am câştigat. În instanţa de recurs s-a anulat decizia şi s-a dispus reîncadrarea”, a spus Adrian Bodo.

Problemă complicată

Potrivit şefului de la Direcţia Fiscală, judecătorul încă nu a emis motivele pentru care i-a dat dreptate funcţionarei. Adrian Bodo este hotărât însă să se folosească de toate căile de atac. „În funcţie de ce motive vor fi, vom face demersurile care se impun. Din punct de vedere procedural, am fost perfect pe lege”, a mai spus Adrian Bodo. Cu toate acestea, pe site-ul primăriei a apărut un proiect de reîncadrare a lui Beşliu pe funcţie. „Dacă instanţa a dispus, eu am făcut demersurile să se facă ce a dispus instanţa, dar postul nu există. Asta ţine şi de imposibilitatea punerii în aplicare a sentinţei”, a mai spus Adrian Bodo.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 17 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 52 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 46 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum o ora
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°