Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală după ce fostul deputat Pantelei Sandulachi a pus mâna pe 400.000 de euro de la Ministerul Finanţelor.
În ianuarie 2012, judecătorii Curţii de Apel Chişinău au decis să-l despăgubească pe actualul liberal-democrat pentru daunele morale şi materiale pe care le-ar fi suferit în urma pornirii în 2002 a două dosare penale în care Sandulachi era acuzat de falsificare de acte şi înstrăinare frauduloasă a unor bunuri gajate la bancă. Oamenii legii s-au apucat să investigheze felul în care banii au ajuns pe conturile acestuia, în lipsa unei hotărâri irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie. „Am pornit o urmărire penală pe fapt: abuz de serviciu soldat cu urmări grave. Încercăm să stabilim toate circumstanţele, cât şi cercul de persoane care cunosc detalii despre caz. Nu excludem că va fi audiat şi ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţă", a declarat Viorel Morari, procuror-şef interimar al Procuraturii Anticorupţie.
La rândul său, Pantelei Sandulachi susţine că va întoarce statului toată suma, până la ultimul bănuţ. „În această săptămână mă voi vedea cu cei de la Finanţe să văd cum pot da banii înapoi. Nu cunosc despre vreo urmărire penală, dar mă miră faptul că Procuratura s-a apucat să investigheze acest caz", a spus Sandulachi.
Despăgubiri-record într-o instanţă naţională
La 19 iulie, magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au decis printr-o hotărâre irevocabilă că fostului deputat Pantelei Sandulachi i se cuvine doar 1.000 de euro pentru prejudiciu moral, şi nu 400.000.
CSJ: Doar O MIE de euro pentru Pantelei Sandulachi, şi nu 400.000. Fostul deputat: „Merg la CEDO"