Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Importul de animale vii a crescut în primele cinci luni cu peste 35% în valoare

Publicat in Adevarul, duminică 13 septembrie 2009 ·

România a importat, în primele cinci luni din 2009, 15.711,8 tone de animale vii, cu 1,5% mai mult decât în perioada similară din 2008, dar a plătit cu 35,8% mai mult, respectiv 41.337.000 euro, faţă de 30.427.200 euro, în intervalul ianuarie-mai 2008, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltarii Rurale, relatează NewsIn.

Astfel, în primele cinci luni din 2009, România a importat cu 7,4% mai multe porcine decât în perioada similară din 2008, respectiv 14.001,9 tone, faţă de 13.026,7 tone, însă a plătit cu 54,4% mai mult, respectiv 29.998.700 de euro. Pentru importurile din primele cinci luni din 2008, România a achitat 19.420.800 de euro.

În ceea ce priveşte importul de păsări, acesta a fost, în intervalul ianuarie-mai 2009, de 1.173 de tone, în valoare de 9.312.800 de euro, iar în perioada corespunzătoare din anul precedent 1.256,8 tone, cu o valoare totală de 7.549.500 de euro.

Datele MAPDR mai arată că, în primele cinci luni din acest an, au fost importate cu 54,6% mai puţine bovine, respectiv 510,3 tone, faţă de 1.124,9 tone în perioada similară din 2009, plătindu-se mai puţin cu 40,4% - 1.829.400 de euro în 2009, faţă de 3.070.000 de euro în perioada similară din 2008.

În intervalul ianuarie-mai 2009 nu au fost realizate importuri de ovine şi caprine, în timp ce în perioada corespunzătoare din 2008, România a importat 39,9 tone cu o valoare de 61.200 de euro. În plus, în această perioadă România nu a importat cai şi măgari, în vreme ce în intervalul ianuarie-mai 2008, au fost aduse în ţară 8,3 tone din acest segment, în valoare de 36.100 de euro.

Principalele ţări de unde se importă porcine vii sunt Olanda, Danemarca, Germania, Polonia, Ungaria şi Republica Slovacă. Păsări se aduc, în special, din Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria şi Italia, iar bovine din Germania, Ungaria, Bulgaria, Austria şi Franţa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°