Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kamelot a confirmat prezenţa la Artmania Festival

Publicat in Romania Libera, joi 1 aprilie 2010 ·

Prima formaţie care a confirmat prezenţa la ediţia din acest an a Artmania Festival de la Sibiu este trupa americană Kamelot, care va concerta în prima zi de festival, potrivit Mediafax.

Festivalul va avea loc în în Piaţa Mare din oraş, în perioada 13-15 august, iar artiştii americani vor concerta în prima zi de festival. Potrivit organizatorilor, Kamelot cântă progressive/power metal, muzica lor conţinând elemente simfonice.

Formaţia a fost înfiinţată de chitaristul Thomas Youngblood şi toboşarul Richard Warner în 1992, iar albumul de debut a apărut în 1995, fiind intitulat "Eternity". Din 2005, trupa a devenit un cvintet.

Kamelot îşi va începe turneul mondial în iunie, în Europa, iar concertul de la Sibiu va fi ultimul din prima parte a turneului.

Festivalul Artmania include concerte, expoziţii, petreceri şi alte acţiuni culturale în cetatea medievală a Sibiului.

Până în 30 aprile, biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate la preţul de 70 de lei pe zi şi 110 lei pentru abonamente. În perioada festivalului, biletele care vor mai fi disponibile vor costa 110 lei, iar abonamentele la 180 de lei.

În anii precedenţi, pe scena Festivalului Artmania au fost prezente trupe rock consacrate, printre care Nightwish, HIM, Opeth, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Within Temptation.

Prima formaţie care a confirmat prezenţa la ediţia din acest an a Artmania Festival de la Sibiu este trupa americană Kamelot, care va concerta în prima zi de festival, potrivit Mediafax.

Festivalul va avea loc în în Piaţa Mare din oraş, în perioada 13-15 august, iar artiştii americani vor concerta în prima zi de festival. Potrivit organizatorilor, Kamelot cântă progressive/power metal, muzica lor conţinând elemente simfonice.

Formaţia a fost înfiinţată de chitaristul Thomas Youngblood şi toboşarul Richard Warner în 1992, ia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 44 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 47 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°