Un tânăr de 25 de ani din municipiul Huşi a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, el fiind cercetat de poliţişti într-un dosar în care este acuzat de tâlhărie.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii huşeni au fost sesizaţi de un bărbat de 48 de ani că a fost bătut de un tânăr care i-a furat telefonul mobil şi 350 de lei.
În urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale s-a constatat că principalul suspect de săvârşirea faptei Costel Chiriac, de 25 ani, din municipiul Huşi.
Acesta le-a povestit oamenilor legii că, în seara zilei de 6 noiembrie, se afla într-un bar în care, întâmplător, era şi victima sa. Chiriac a observat că cel pe care l-a tâlhărit făcea cinste cu băuturi alcoolice mai multor persoane aflate în acel local şi, după ce acesta a plecat, l-a urmărit, iar în zona Pieţei Agroalimentare din oraş l-a lovit în cap şi i-a luat telefonul şi banii.
„Tânărul este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt.Judecătoria Huşi a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.