Şi iată că am ajuns în locul în care un demon nevăzut ne somează: banii sau fotbalul!

Ne-am construit tot începutul de an visînd la această lume de după dealuri. Cînd am supravieţuit ultima oară cu două echipe în Europa dincolo de Sfîntul Ion preţul benzinei era 3 lei şi 40 de bani. Adică de cît ajungeai pe atunci pînă la Amsterdam astăzi ai rămîne în pana prostului cam pe la Salzburg. Iar drumul spre Milano s-ar încheia scurt la Koprivnica, acolo unde Mariana Tîrcă devenea prima compatrioată care lua de toartă o Cupă a Campionilor. Ni s-a redus alonja. La buzunar şi la fotbal. Încet, încet, vălul vorbelor e sfîşiat de fapte. Începem să pricepem. Nu ne sincronizăm cu Europa. E fie prea departe, fie prea ieftină. Steaua şi CFR s-au încordat să treacă iarna pentru ca acum trăiască la ce-o fi. Cu peste 6 ani în urmă, pînă să se aştearnă ceaţa englezească, în privirea lui Olăroiu se vedea un trofeu. Pe vremea aia banii produceau fotbal. Astăzi e taman pe dos.

E limpede: Steaua şi CFR au un singur obiectiv, şi nu e cel din februarie. E acela din septembrie. Liga Campionilor şi potul ei. Europa League e la coada “to do list”. Nu-s bani de luat. Ne înfierbîntăm la gîndul marilor meciuri de pe ArenA şi San Siro, dar CFR vinde ce avea mai scump, iar Steaua cumpără ieftin. Nu există un efort clar de a străpunge spre vîrful comptetiţiei. Nu se caută recunoaşterea internaţională cu beneficiul ulterior al monetizării ei fie în calificări directe, fie în creşterea cotei de tranzacţionare a jucătorilor. Europa Second Class e văzută ca o pierdere de vreme, ca un hîc în calea trenului cu bani. Performanţa? Să vină, treaba ei, dar n-o să ne dăm peste cap pentru ea! În fix sezonul în care CFR şi-a justificat pentru prima oară vagonul de trofee interne, iar Steaua a găsit în fine cifrul corect al succesului motoarele sînt lăsate la ralenti. Ne-am ambalat ca să ni se spună