Rămasă fără contracte de onorat, conducerea fabricii de avioane din Bănie nu mai are, de două luni, nici bani de salarii. Peste 600 de angajaţi ai Avioane Craiova au declanşat ieri un protest spontan, refuzând să mai intre la lucru. Conducerea societăţii îi ameninţă că îi va da în judecată. Salariaţii de la SC Avioane Craiova SA au refuzat, ieri-dimineaţă, să intre la lucru, declanşând un protest spontan. Oamenii se plâng că nu şi-au mai primit salariile de două luni de zile, motiv pentru care au cerut demisia actualului director, Anatolie Boldişor. „Este pentru prima dată în zece ani de zile când se întârzie salariile două luni de zile. Vinovat este domnul director pentru că nu a fost în stare să aducă contracte pentru uzină”, a declarat unul dintre cei 600 de protestatari.
“Directorul stă mai mult în concedii”
Liderul de sindicat de la Avioane, Victor Peţa, susţine că a anticipat revolta şi l-a avertizat în repetate rânduri pe directorul societăţii că există pericolul unei „explozii sociale”. „Domnul director stă mai mult în concedii. Oamenii nu şi-au luat salariile de două luni, iar dumnealui a fost plecat să se trateze la Techirghiol”, a spus Peţa.
Liderul de sindicat consideră că lipsa contractelor poate fi atribuită tot conducerii societăţii. „Directorul a tergiversat semnarea contractului cu MapN şi de aceea am ajuns în situaţia aceasta. De când este director nu a adus nici măcar un contract”, s-a mai plâns Peţa.
El le-a transmis protestatarilor că preşedintele Consiliului de Administraţie, Adrian Mironescu, a anunţat că-i va da în judecată pentru a recupera pierderile pricinuite de protest. „Noi am făcut economie pentru că nu am consumat lumină, utilajele nu au mers. Nu au ce prejudiciu să ia pentru că nu avem ce să lucrăm”, a spus liderul de sindicat.
Demisia – posibilă
P